Consider ca nu cunosc nici jumatate din lucrurile legate de aceasta „meserie” de fotograf de eveniment, dar din jumatatea pe care o cunosc va pot spune ca tin mult la existenta unei echipe, unor colaboratori de lunga durata.

Asa am ajuns treptat sa lucrez cu doi oameni importanti pentru mine Andrei Ursu si Mitel Corici, de aceea si tin sa va povestesc inca din primele postari pe acest blog cate ceva despre relationarea cu ei.

Pe Andrei l-am cunoscut prin anul 2011, daca nu ma insel, pe vremea cand eu „manageriam” trupa C.I.A., iar el era la inceputurile lui ca videograf de clipuri muzicale, inceputuri din care a rezultat clipul piesei „Unde e ea?”, un clip care a facut istorie pe youtube si evident a incurajat un tanar videograf, pe atunci. Au urmat cativa ani in care am colaborat din postura aceasta, apoi cand eu am facut pasul spre fotografia de eveniment, evident ca am apelat la serviciile lui, ba mai mult ne-am imprietenit si mai mult  si am inceput sa lucram pe cat posibil impreuna.

Apoi am inceput sa colaborez cu Mitel. Pe el il cunosteam ca fiind unul din cei mai buni si vechi „cameramani de nunti”, inca de pe vremea cand eu nu atinsesem aceasta latura a vietii mele artistice. Pot spune ca era asa de bun incat la inceput nici nu ma lua in seama ca si fotograf de eveniment.

Treptat insa colaborand cate putin, am inceput sa legam o prietenie care dureaza pana in ziua de azi, de mai bine de 2 ani de zile si o colaborare sper eu de lunga durata.

Ceea ce a urmat in 2015 si mai ales ce va urma in 2016 este deja un lucru destul de indraznet si anume incercam sa formam o echipa de 3 camere (un fotograf si doi videografi), ba chiar mai multe, daca ne gandim ca de la un eveniment la altul incercam sa colaboram cu alti colegi fotografi si videografi si sa ne marim echipa.

Importanta unei echipe este data de relationarea componentilor acesteia. Nu inseamna ca eu nu am evenimente singur sau Mitel si Andrei nu au la randul lor. Sunt cazuri in care suntem nevoiti sa ne separam. De ce? Pentru ca tu ai decis de care din servicii ai nevoie.

Insa preferam sa lucram cat mai mult impreuna si crede-ma ca atunci lucrurile ies cel mai bine, atat pe foto, cat si pe video.

Daca vrei detalii legate de tarife, pachete si disponibilitatea noastra pentru o data anume, suna-ne sau da-ne un mail. Abia asteptam sa te cunoastem si sa te servim cu o cafea. Spune-ne povestea ta si noi o sa fim parte din viata ta cel putin pentru o zi, ba mai mult, chiar pentru o viata prin fotografiile si clipurile cu care ramai dupa eveniment.

Te asteptam cu drag!